W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012

Carisma operei

Vrem să vă prezentăm pe scurt căteva fragmente din scrierile părintelui Calabria, referitoare la anumite aspecte ale Carismei şi ale spiritualităţii operei noastre. Aceste fragmente sunt expresii ale inspiraţiei şi geniului său în a discerne voinţa lui Dumnezei privitoare la fondarea şi organizarea Operei.
Mărturisirea paternităţii lui Dumnezeu

Credinţa adevărată şi genuină  consideră pe Dumnezeu nu numai ca un Creator şi Domn, dar mai ales ca Tată, credinţă, deci, în Paternitatea lui Dumnezeu, şi de aceea credinţă nelimitată, şi abandonare filială în Divina Providenţă. Scopul  pentru care Providenţa Divină  ne-a adunat împreună într-un mod aşa de minunat, este de a arăta lumii de azi,  atât de atee, fără Dumnezeu, atât de scufundată în mocirlă, că Dumnezeu există, şi că se îngrijeşte şi se gândeşte la  creaturile sale, ca un Tată. Trebuie să manifestăm lumii de azi marele atribut, că Dumnezeu e Tatăl, atribut atât de puţin cunoscut, şi aş spune aproape uitat chiar de cei mai buni. Iubiţi fraţi, Opera nu este a omului, ci a lui Dumnezeu; s-a născut, precum v-am spus în repetate rânduri, în Inima Preasfântă a lui Isus, sub mantia şi protecţia Preacuratei Fecioare Maria. Opera, îşi are fundamentele sale în înălţimi, adică în credinţa în Dumnezeu care este Tată, şi în deplina abandonare filială în divina-i Providenţă : “Quaerite primum Regnum Dei” („căutaţi mai intâi împărăţia lui Dumnezeu”) şi toate celălalte vi se vor adăuga. Aceasta este şi trebuie să fie programul şi fundamentul nostru granitic. Această Operă trebuie să aibă numai decât acest program de abandon absolut în mâinile lui Dumnezeu şi a Providenţei sale, căci în felul acesta va manifesta în mod clar faţa lui Dumnezeu Tatăl şi acest atribut al său atât de neglijat şi uitat.  Aşadar, nici o nelinişte, nici un gând apăsător pentru lucrurile pământeşti, nici o îngrijorare excesivă. Lucrurile pământeşti vor veni cu siguranţă, chiar şi din pietre, din stânci, cu condiţia ca noi să-L căutăm pe Dumnezeu, sfințirea noastră, sufletele, toate sufletele, mai ales cele mai încuiate, cele mai abandonate şi mai sărace, acestea sunt pietrele preţioase, acestea formează patrimoniul nostru.

A trai în Spirit de credinţă

Atmosfera lui Dumnezeu în care trebuie să lucrăm este aceea de credinţă, de har şi de rugăciune. Deci vă recomand spirit de credinţă; a-l vedea pe Domnul în toate şi în toţi; chiar şi în evenimentele dureroase, chiar atunci când Domnul permite vreo încercare.  Credinţă în Dumnezeu, dragii mei! Credinţei îi adăugăm, după spiritul nostru, o încredere nelimitată şi un profund abandon filial în paterna şi mereu grijulie, Providenţa sa. Aceasta e ora credinţei, mai înainte de toate un mare spirit de credinţă. Sfinţii au învins prin intermediul credinţei, şi noi la rândul nostru, vom fi învingători după măreţia credinţei noastre. Iar apoi deplină şi filială abandonare în Dumnezeu şi în Providenţa sa. Să nu ne lăsăm amăgiţi de acel spirit care preferă o atmosferă de raţionalitate, activism şi conformism uman. Suntem, umili, slujitori care fac ceea ce vrea Domnul.  Este de datoria noastră să întărim această credinţă pentru a străluci în cer din sufletul nostru, nu numai pentru noi, dar şi pentru ceilalţi. A noastră deci să fie o credinţă practică, operatoare. Să nu existe vreun contrast între credinţa ce-o profesăm şi conduita vieţii noastre. Credinţa trebuie să devină norma constantă a acţiunilor noastre, a gândurilor şi judecăţilor noastre.În această privinţă, s-a spus : “Dreptul trăieşte din credinţă “.

Abandonarea în Divina Providenţă

Nu există mamă care să iubească aşa de mult creatura sa, precum Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare în parte. Providenţa Divină este o mamă duioasă care face totul pentru binele nostru; trebuie să ne simţim purtaţi de mâinile sale materne. Dumnezeu este Tată: are grijă de noi şi de cei dragi ai noştri, nimic nu trece fără ca el să vadă, nimic nu poate să se întâmple prin surprindere. Totul e orânduit de infinita sa înţelepciune, putere şi  mai ales, am putea spune, de bunătatea sa. Domnul ne protejează mereu, Providenţa lui Dumnezeu ne protejează în mod miraculos cuvintele sale sunt infailibile… El a numărat până şi firele de păr din capul nostru: fără ştirea sa nu cade nici măcar unul.  Spiritul nostru aşadar trebuie să fie plin de o deplină şi întreagă abandonare în braţele iubitoare ale Providenţei Divine: “Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; observaţi păsările cerului şi crinii câmpului…”.”Când v-am trimis fără sac şi fără provizii, v-a lipsit vreun lucru? I-au răspuns: Nu”. Această Operă să trăiască cu totul abandonată Providenţei divine: nimic să nu ceară, mult să se roage. Este absolut interzisă orice formă de reclamă. Nu conferinţe, nu loterii de binefacere. Nu mulţumiri publice: Dumnezeu nu are nevoie de aceste lucruri, şi, în această Operă care este cu totul a Sa, pe care o călăuzeşte cu o Providenţă particulară,  El se va gândi. Noi nu avem nici o resursă, nici un fond în casă. Trebuie să fim săraci cu Isus cel sărac, depozitând bogăţiile noastre în sânul săracilor, unul din pericole pentru noi vor fi banii mulţi, prea multe mijloace. Isus nu ne-a spus: Fără bani şi fără mijloace nu puteţi face nimic ci: “Fără mine, nimic nu puteţi face”. Căci banii şi bunurile materiale  ne fac mândri şi surzi la chemarea Domnului de a ne abandona Providenţei riscând să devenim abandonaţi de El. Noi căutăm suflete, suflete, suflete. Dacă noi am folosi mijloace umane, dacă ne-am baza pe sprijinul oamenilor, Opera ar înceta imediat să mai fie a lui Dumnezeu. Caracteristica acestei Opere este: să nu posede nimic să nu pună niciodată bani deoparte. Tot ceea ce avem sau ne trimite Dumnezeu, trebuie să cheltuim pentru cei săraci şi răspândirea Operei: suflete, suflete, suflete!  Curaj, nici o frică: îl avem pe Dumnezeu cu noi! Nici o frică! Că lucrurile, mijloacele pământeşti, le vom avea în abundenţă, ajunge ca noi,“să căutăm  în primul rând împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa”. Mare încredere în Providenţa Divină, mai ales în momentele cele mai grele şi de ispită, gândindu-ne că acestea sunt momentele lui Dumnezeu. Pentru Providenţa materială n-aveţi nici o grija, pietrele vor deveni pâine; desigur, trebuie să fim dispuşi la toate, dar când vom fi în pericolul de a ne îneca, Isus ne va trage în afară.

A fi Evanghelii vii

Să ne întoarcem la practica Sfintei Evanghelii, fără a o „mutila”, interpretând-o după placul nostru, dar încercând să-i pătrundem sensul şi spiritul pur, autentic spre a conforma gândirea şi viaţa noastră. Să intensificăm adeziunea noastră la învăţături, la principiile Sfintei Evanghelii, suntem tot atâtea Evanghelii vii, să iradiem acea lumină care vine de la fapte, să trăim din plin Evanghelia sa, fără compromisuri, să fiţi “evanghelii vii!” Câtă importanţă se dă cuvintelor omului pe pământ! Şi e bine; dar cu cât mai multă trebuie să-i acordăm aceluia divin! Să credem, încredinţându-ne Cuvântului său. Orice cuvânt a lui Dumnezeu, permiteţi-mi expresia, este consacrator, sacramental; realizează ceea ce spune.Ne-am îndepărtat prea mult de Evanghelie. Trebuie să ne întoarcem cu toţii la Evanghelie, la Evanghelia practică şi trăită. Ea nu se dezminte niciodată; “Pământul şi cerul vor trece, dar cuvântul lui Dumnezeu rămâne”. Pentru noi Evanghelia este sintetizată în graniticul program: “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptate sa iar celălalte vi se vor da din belşug.”  Se crede sau nu se crede; să luăm în mână sfânta Evanghelie! vor fi clipe grele, dar, momentele dificile sunt clipe a lui Dumnezeu, Evanghelia ne confortează în durere şi în încercările inevitabile ale vieţii, asigurându-ne că mai apoi tristeţea noastră se va schimba în bucurie. Ne învaţă că viaţa prezentă e numai o pregătire la viaţa viitoare, vigilia unei mari sărbători, care va ţine pentru totdeauna. Susţine credinţa şi speranţa noastră, arătându-ne eficacitatea absolută a Evangheliei.

Dragi mei fiii studenţi, voi sunteţi la şcoala lui Isus; trebuie să vă laureaţi prin învăţătura Sf. Evanghelii trăite. Spiritul pur şi genuin al Operei este cel al Sfintei Evanghelii, trăit şi practicat în întregime şi fără compromisuri sau interpretări arbitrare, să-l trim cum l-au trait  apostolii şi  primii creştini. Evanghelia practicată, trăită înseamnă: a fi Evanghelii vii într-o lume care a uitat Evanghelia. Mai este încă atâta parte din Evanghelie care a rămas netradusă în practica vieţii cotidiene.

A-i căuta pe cei mai săraci şi dispreţuiţi

Spiritul şi misiunea Operei noastre, care este acela de a reanima în lume credinţa în Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor, care nu se închide în nici un domeniu de muncă apostolică, nici nu se limitează, în sine, la un teritoriu special, ci, în funcţie de indicaţiile Providenţei şi de capacitatea forţelor sale, Opera este disponibilă pentru orice angajare pentru Împărăţia lui Dumnezeu, oriunde va binevoi el să ne cheme, pentru că „toată lumea este a lui Dumnezeu”. Totuşi, preferinţele noastre să fie mereu pentru locurile şi activităţile unde „nu există nimic de sperat din punct de vedere uman”, pentru cei mai săraci, aşa încât această alegere să manifeste mai bine grija părintească a Providenţei divine faţă de toţi fiii săi. Iată caracteristica noastră: nu la cei mari dar la cei mici ne trimite Domnul, să mergem la cei mai săraci, umili şi bolnavi, nenorociţii acestui pământ, dar atât de dragi lui Dumnezeu şi în care Isus vrea să fie reprezentat. „Săracii sunt stăpânii noştri” . Să nu uităm niciodată că Opera s-a născut, a trăit şi trăieşte încă şi acum pentru acest scop, având această misiune: îngrijirea copiilor străzii, ce aşteaptă ca cineva să le fie tată, mamă, frate şi învăţător. Cu câtă grijă trebuie să vă apropiaţi de plăntuţele pe care vi le-a încredinţat Domnul. Dăruiţi fiilor tezaurul educaţiei creştine, mai întâi cu exemplul vostru şi după aceasta prin cuvintele voastre. Fii ce sunt destinaţi la rândul lor să devină părinţi şi capi de familie.  Cei bogaţi trebuie să-i ajute pe săraci, dar în modul în care vrea Isus, adică cu dragoste şi umilinţă evanghelică, fără a-şi etala superioritatea în faţa spectacolului mizeriei. Între voi şi săracii ce-i ajutaţi să nu fie diferenţe mari, nu creaţi distanţe de neparcurs între voi şi dînşii, căci avem cu toţii un singur Răscumpărător, Tată şi un singur scop. Să iubim pe cei săraci şi nevoiaşi pentru că Isus i-a iubit mai înainte de toate. Din ceea ce avem trebuie să împărţim săracilor, pentru ca în felul acesta, noi bogaţii să ne putem salva. Vedeţi, săracii au multe căi de salvare, dar bogaţii au una singură: acea a carităţii.

Suflete, suflete… mîntuirea sufletelor

“Suflete”, Dumnezeul meu, ce cuvânt mare e acesta, mai ales pentru noi preoţii, miniştri lui Dumnezeu făcut om, care pentru a salva pe oameni şi-a dat viaţa sa, şi se jertfeşte în continuu pe altarele noastre în scopul mîntuirii sufletelor. Vai nouă dacă nu avem în minte şi în inimă acest gînd, această dragoste pentru suflete, mai ales pentru cele sărace, abandonate şi dispreţuite, păcătoşii care sunt obiect special al dragostei lui Dumnezeu. O, dragii mei, vă încredinţez sufletele, mîntuirea sufletelor! Suflete ! ai grijă de turma ta, depuneţi toate eforturile pentru binele sufletelor.  Credeţi că a fost o întîmplare că Providenţa a dispus ca în Operă să se facă şi pastoraţii în parohii? Cît bine pot să facă, ducînd pretutindeni spiritul Operei, în parohie, mai ales prin predici, spunînd,  asupra acestuia sau celuilalt punct, spiritul nostru. Câtă bucurie va fi în Paradis când vom vedea aproape de noi acele suflete pentru care ne-am rugat, oferindu-le truda şi suferinţele noastre.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


nine + 2 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>