W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012

Săracele slujitoare

Prima celulă

Încă din primii ani pe când Părintele Calabria a început să adune acei copii şi adolescenţi a simţit că este nevoie de prezenţa femeilor bune la inimă, harnice şi generoase care să coopereze cu ramura masculină, ocupându-se de treburile specifice lor: bucătărie, haine, lenjerie….

Mai ales ştia că este indispensabil pentru acea Familie în creştere de minunatele sentimente ce ies din inima unei femei: grija maternă, duioşia surâsului, sensibilitatea sufletului…O serie de circumstanţe permit apariţia ramurii feminine a Operei în mod silenţios şi misterios dând astfel părintelui Calabria siguranţa că şi această nouă Familie e născută din Voinţa lui Dumnezeu.

Scrie el însuşi “Prima celulă a surorilor,  Săracele Slujitoare a venit de la Surorile Milostivirii, a căror superioară era Sor. Mondin; în numele meu, Sor. Mondin a întrebat surorile: cine vrea în mod liber să ajute Opera Săracilor Slujitori care abia începuse, şi multe au răspuns afirmativ. Au fost alese una sau două şi la San Giovanni in Vale împreună cu Sora De Battisti, adevărată slujitoare a lui Dumnezeu, cu permisiunea Monseniorului Ciccarelli, superiorul lor, lucrau în taină… .”

 

Angelina De Battisti la care se face referire în aceastǎ scriere, atrasă de spiritul părintelui Calabria, a decis să lase totul şi să-l urmeze pe Dumnezeu în serviciul aproapelui, în Opera plinǎ de roade a părintelui Calabria. La 17 aprilie 1910 a mers să locuiască într-una din casele aparţinând parohiei San Giovanni in Valle oferită de vicarul acesteia, părintele Bonometti.

 

 

Aici ea este ajutată de câteva surori ale Milostivirii. Dar Providenţa va voi o altă ordine a lucrurilor şi nu va întârzia să se manifeste cu semne evidente.

Episcopul de Verona nu era de acord ca unele surori ale Milostivirii să se îndepărteze de Institutul lor pentru a da o mână de ajutor într-o altă Operă. Părintele Calabria, ascultând de Episcop, îi face o propunere: “Şi dacă anumite femei pioase doresc să se adune împreună pentru a munci alături de Fraţi, Excelenţa Sa ar fi mulţumit?” Hotărât şi concis răspunsul episcopului suna astfel: “Aprob şi binecuvântez”.

Astfel se nasc “legitim, cu sfânta binecuvântare a Domnului, Surorile Săracele Slujitoare”.

Foarte curând, primei surori i se adaugă altele. Pe 13 decembrie 1911 depun voturile private în mâinile părintelui Calabria.

Rugăciunea, munca şi multa sărăcie, caracterizează fiecare zi mica Familie, ce trăieşte într-un abandon total în mâinile Providenţei, în armonie şi dintr-o singurǎ inimǎ. O mărturiseşte una din primele Surori:” În acest loc, mica şi săraca noastră casă din Nazaret este un sublim contrast, în dimensiunile sale mici şi plinǎ de sărăcie, cu bogăţia şi comoditatea lumii”.

 

Un ram cu acelaşi trunchi

 

„ …a fost Dumnezeu, fără ca eu să gândesc, acel care prin intermediul diferitelor circumstanţe m-a stimulat, aş putea spune că m-a constrâns cu blândeţe să adun femei cucernice care se simţeau dispuse să ajute Fraţii în treburile feminine, în favoarea sărmanelor creaturi abandonate, adunate în pavilioanele Divinei Providenţe”. Aşa scria părintele Calabria Surorilor, cu ocazia exerciţiilor spirituale din 1946, amintind discreţia iniţială a ramurii feminine a Congregaţiei. Tocmai de un ram era vorba, pentru că părintele Calabria aparţinea acelui unic trunchi care era Opera.

„ Aşadar nu două plante ci crengile aceleiaşi plante, care creşte şi se dezvoltă în acelaşi teren, cu aceleaşi elemente hrănitoare; vreau să spun cu acelaşi spirit pur şi genuin, care e propriu Operei, un spirit de abandonare filială în mâinile lui Dumnezeu şi ale Divinei Providenţe, un spirit de umilinţă şi în anonimat, de ascultare, un spirit de sacrificiu şi de renunţare…”.

Săracii Slujitori ai Divinei Providenţe şi Săracele Slujitoare ale Divinei  Providenţe: două ramuri care, încă de la început, hrănite de seva vitală a aceluiaşi spirit, s-au dezvoltat până azi.

Este scris în Constituţia Surorilor (Const. 26): „Congregaţia Săracele Slujitoare ale Divinei Providenţe este strâns legată de cea a Săracilor Slujitori ai Divinei Providenţe, fiind două congregaţii ca două ramuri ale aceleaşi Opere, cu acelaşi Fondator părintele Ioan Calabria, aceleaşi scopuri şi reguli de viaţă, acelaşi stil şi program apostolic”.

 

Femeia potrivită după părintele Calabria

 

Cum este adevărat că, acea Casǎ a Bunilor Copii a avut într-un anumit sens originile -  cum recunoştea Sf. Ioan Calabria – prin intermediul mamei Angela, este la fel de adevărat că mama Angela însăşi a oferit părintelui Ioan conceptul exact de femeie, „F” scris cu literă mare: soţie fidelă, mamă plină de grijă, educatoare nu prin cuvinte ci prin exemplu.

Simplă, modestă şi foarte săracă, ştia să se încreadă în ajutorul lui Dumnezeu trăind totdeauna în tăcere, în sacrificiu şi discreţie. Pânǎ aproape de  anularea de ea însăşi. Este aşa, şi numai aşa, că a ştiut să se conformeze planurilor lui Dumnezeu, devenind umilul instrument a mâinilor Lui. Chiar şi ea, potrivit exemplului Mariei, a repetat: ”Iată slujitoarea Domnului”.

Aceasta este femeia pe care Sf. Ioan Calabria o voia în Operă, când diferite circumstanţe, sau cum le definea el: ”căi misterioase şi delicate” ale Divinei Providenţe, au determinat apariţia acestei mici familii religioase.

Vroia o femeie modestă şi simplă, chiar şi prin îmbrăcăminte.

„Amintiţi-vă că nu haina, nici rozariul, nici crucifixul vă fac bune religioase, ci sfinţenia vieţii”. „Ceea ce vă face să fiţi diferite de ceilalţi să fie virtutea, ţinuta modestă, expresia unei interiorităţi bine ordonate, de un suflet unit cu Dumnezeu şi plin de El”. În conformitate cu spiritul de sărăcie şi de abandon, nu cerea nici o zestre pentru acceptarea surorilor. Vroia o femeie săracă pentru a se face slujitoarea săracilor, slujitoarea lui Dumnezeu.

 

Spiritul pur şi genuin

 

Ca şi fraţilor şi preoţilor, părintele Ioan recomanda şi surorilor în mod constant să respire, să absoarbă şi să trăiască „spiritul pur şi genuin” al Operei, ce constă în „marea încredere în Divina Providenţă” nu prin cuvinte ci prin „practica constantă a vieţii”.

Şi aşa cum lumina albă cuprinde sinteza perfectă a culorilor curcubeului, aşa şi „spiritul filial de abandonare în Dumnezeu” cuprinde în el fuziunea armonică a umilinţei şi discreţiei, a supunerii şi a docilităţii, a sacrificiului şi a renunţării…, manifestându-se într-un stil de viaţă particular şi distinctiv, ce trebuie să identifice şi să caracterizeze fiecare soră, oriunde şi oricând.

„Fiecare Congregaţie este ca o floare în grădina lui Isus, şi precum fiecare floare prezintă frumuseţea sa particulară şi emană un parfum special, aşa fiecare operă posedă un spirit ce o distinge, o splendoare particulară şi virtuţile sale caracteristice, care trebuie să fie practicate de preferinţă, dând sfinţeniei însăşi o amprentǎ cu totul specială.”

În 1952, aprobarea diecezană pe care părintele Calabria o definea ca fiind „sigiliul voinţei lui Dumnezeu” pecetluia oficial că o nouă floare s-a născut „în grădina lui Isus”. Scria părintele Calabria surorilor, comentând evenimentul: „…mi se pare că Dumnezeu însuşi a venit să stabilească numele vostru, dispunând ca aprobarea să vină în sărbătoarea Bunei Vestiri adică, când Fecioara binecuvântată se declară ea însăşi umila şi săraca slujitoare a lui Dumnezeu…”

Părintele Calabria însoţeşte surorile cu o inimă paternă şi binevoitoare, arătându-le particulara spiritualitate a Operei, pe care să-şi clădească viaţa cotidiană: „Fiţi supuse, umile, răbdătoare, pline de caritate…”. „Umilinţa, discreţia în faţa oamenilor, generozitatea şi îndeplinirea treburilor cotidiene, fervoarea vieţii spirituale şi rugăciunile: iată marile bogăţii pe care Providenţa le pune la dispoziţie pentru a face bine şi pentru a îndeplini planurile divine”.

Recomanda, aproape insistent, de a urma, conserva şi transmite „cu mare grijă şi sârguinţă” spiritul Operei, pentru că fidelitatea faţă de aceasta este condiţia şi garanţia îndeplinirii planurilor lui Dumnezeu. Repeta că „Opera va trăi şi va îndeplinii marile planuri pe care Dumnezeu vrea să le îndeplinească prin intermediul ei, doar dacă se va trăi potrivit spiritului pur şi genuin”.

Dimpotrivă, dacă surorile vor trăi în fidelitatea acestui spirit, Dumnezeu va îmbogăţii cu noi activităţi apostolatul lor.

Va scrie, aproape întrevăzând viitoarele deschideri şi expansiuni: „Dacă Surorile vor fi fidele acestui spirit al Divinei Providenţe, le va încredinţa lor şi alte opere de caritate, de apostolat în mod special în favoarea fetiţelor şi tinerelor sărace şi abandonate sau în orice caz de  primejdie…”.

Şi astăzi, la atâtea decenii distanţă de aceste cuvinte, planurile lui Dumnezeu au fost cu adevărat îndeplinite treptat în timp. Ramura Surorilor în Operei a crescut cu multe crengi în floare, încercând să ajungă acolo unde situaţiile de sărăcie materială şi morală aveau nevoie de ajutor.

În conformitate cu spiritul originar şi potrivit indicaţiilor părintelui Ioan Calabria: “Serviţi pe Dumnezeu în creaturile sale, în toate direcţiile în care caritatea lui Dumnezeu are nevoie de ajutor, deci creaturile abandonate, bolnave, aflate în închisoare, căite, căzute, aflate în pericol, într-un cuvânt nici o direcţie a carităţii să nu vǎ fie exclusă…Surorile colaborează cu Săracii Slujitori şi participǎ  la activităţile apostolice ale Operei, dorind să traducă operativ, în sinergie şi complementaritate, mesajul evanghelic. Mai ales ele cautǎ să manifeste iubirea lui Dumnezeu în minunata sinteză a maternităţii şi paternităţii spirituale, pentru a realiza acel mediu necesar de familie ce se face în comuniune fraternă, cu o primire atentă, caritate zeloasă, mai ales unde “în mod uman nu aştepţi să primeşti nimic în  schimb.”

Tineretul, în mod material şi spiritual aflat în nevoie, bolnavul, bătrânul, săracul, abandonatul.., sunt creaturi la care Săraca Slujitoare caută să ajungă cu ajutorul său, cuvântul său şi mărturia vieţii sale, pentru a promova recuperarea demnităţii umane şi creştine a persoanei, nu numai în Italia dar şi în România, America Latină (Brazilia, Uruguay, Argentina, Paraguay), în Africa (Angola) şi în Asia (India). Oriunde Surorile caută să se facă sărace între cei săraci traducând astfel operativ – într-o împǎrtǎşire a acestui trai în tǎcere şi în fraternă acceptare  – Spiritul Fondatorului, făcându-se martore şi interprete al strigătului de ajutor al celor mai săraci, al celor mai slabi, al celor de jos.

„Pentru a răspândi în lume spiritul Operei, Săracele Slujitoare, fidele misiunii de a fi în Biserică un pumn de drojdie evanghelică, vor cǎuta să îndeplinească în comunitatea locală, eclezială şi civilă, opera de sensibilizare în favoarea celor mai săraci, pentru ca aceste comunităţi să se deschidă spre o primire fraternă (Const. 29).

Un nume, un program de viaţă

Totul este Providenţă şi Providenţa este totul. Nu în elogiul său, dar în practica de viaţă, zi după zi, stă secretul şi siguranţa existenţei sale şi acţiunea sa.

Providenţa este „duioasa şi iubitoarea mamă” care are „braţe iubitoare”, care cuprind, iubesc, se dǎruiesc. Părintele Calabria simţea toată puterea şi imensitatea ei care se împleteau în trăirea lui cotidiană.

Nu o contempla numai în nenumǎratele sale acţiuni dar mai ales o percepea, o „atingea”, trăia datoritǎ ei. Fiecare clipă a vieţii sale era Providenţă, în special Opera. Vine de la Providenţă, trăieşte în braţele sale, respiră iubirea sa. Şi de la ea primeşte totul: identitatea carismei, structura spiritului, caracteristica stilului de viaţă. Chiar şi numele:

Săracii Slujitori şi Săracele Slujitoare ale Divinei Providenţe.

Săracele: părintele Calabria recomandă Surorilor să iubească şi să practice „sfânta sărăcie, acceptând cu bucurie lipsurile şi neajunsurile”. „Ce lucru poate lipsi celui care îl are pe Dumnezeu?”.Sărăcia, inima îndepărtată de bunurile materiale, sunt condiţiile necesare pentru ca, aşa cum afirma părintele Calabria, „Dumnezeu să fie al vostru şi voi de-ai lui Dumnezeu”. „Când un suflet arde de Dragostea divină, nu are nevoie de nimic, focul iubirii de Dumnezeu îl susţine, îl consolează, îl face fericit în mijlocul tuturor lipsurilor”

„Săraca Slujitoare găseşte în această denumire un stimul special să trăiască în sărăcie evanghelică, în spiritul său de abandon total în mâinile lui Dumnezeu care este Tată şi ne înzestrează cu tot ceea ce este necesar, în invitaţia pe care Dumnezeu i-a făcut-o de a trăi fără temeri şi preocupări pentru lucrurile pământeşti şi să prefere ca domeniu apostolic lumea celor săraci.(Const. 64A)

Slujitoare: în slujirea lui Dumnezeu Tatăl care prevede totul şi care „nu lasă fără recompensă nici cele mai mici servicii. Totul este mare în slujirea lui Dumnezeu”. Caracteristica slujitorului este supunerea, fidelitatea, umilinţa.

Săraca Slujitoare, sigură de iubirea lui Dumnezeu care pentru fiii săi nu poate să vrea decât lucruri bune, dispune inima sa pentru a primi, urma şi a se conforma voinţei lui Dumnezeu, într-o supunere totală, constantă fidelitate şi într-o umilinţă ascunsǎ şi tǎcutǎ. Părintele Calabria recomanda: „Lucraţi în favoarea unui Tată atât de bun, cu bucurie, cu generozitate, dispuse la toate”.

De la Maria Săraca Slujitoare învaţă „cum se iubeşte şi se slujeşte Isus”; ca şi Ea, Sǎraca Slujitoare va încerca să fie promptǎ de a spune „Iată slujitoarea Domnului” întotdeauna, în fiecare zi, în fiecare oră a vieţii sale. Martoră a iubirii lui Dumnezeu care gratuitǎ stă la dispoziţia tuturor oamenilor, Săraca Slujitoare caută în atitudinea sa, în munca sa apostolică, în munca vieţii sale, să exprime şi să mărturisească gratuitatea acestei iubiri.

„Trebuie să trăiţi cu credinţă în Dumnezeu, care este Tată, cu nelimitată credinţă şi filial abandon în toate cerinţele amabilei, paternei Providenţe…”. Providenţa vrea iubire. Îndemna părintele Calabria: „Dacă Surorile se vor remarca prin iubirea lor, vor fi adevărate Religioase, dacă vor creşte prin iubire, vor fi perfecte în viaţa religioasă, dacă vor avea iubire au motiv să fie primite în această Casă… vor fi preferatele Bunului Dumnezeu şi vor fi pline de binecuvântări, ele şi cei pentru care slujesc şi lucrează”. O iubire „mare, afectuoasă, sinceră, dispusă la sacrificiu, umilă, fără invidie, simplă, amabilă”.

A lucra pentru suflete este „misiunea cea mai nobilă”, dar nu va folosi la nimic dacă nu este susţinută de o îmbogăţire constantă şi continuă a vieţii interioare, care trebuie să dea „tonul muncii cotidiene însăşi”.

O tonalitate de note muzicale foarte precise care împreună se întemeiazǎ şi se armonizează, succedându-se pe o temă de fond constantă: Providenţa.Poate intenţiona să sugereze chiar această imagine părintele Calabria când recomanda Surorilor: „Viaţa voastră să fie un cântec pentru Dumnezeu”.

În octombrie 2004 au venit la Răcăciuni (judeţul Bacǎu) primele Sărace Slujitoare ale Divinei Providenţe pentru a-şi îndeplini misiunea de a susţine împreunǎ cu Fraţii (Sǎracii Slujitori ai Divinei Providenţe) această carismă a Operei Don Calabria.

Deocamdată prima comunitate îşi are sediul în Centrul Educaţional, unde-şi desfăşoară activitatea cu tinerii şi copii din Răcăciuni şi din  parohiile învecinate. În viitor sunt pe plan să formeze o comunitate de formare pentru fete şi să dezvolte activitatea caritativ-socială în aceastǎ zonǎ.

„Totul este mare în slujirea lui Dumnezeu…”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


six + = 10

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>